Anne-Marie-Denisa Nistor, din clasa a XII-a F, este olimpică națională la Chimie, olimpiadă la care a participat în fiecare an începând cu clasa a VII-a! A fost întotdeauna atrasă de materiile reale, motiv pentru care călătoria ei prin viața de olimpic a început cu Olimpiada de Matematică. Totuși, chimia a atras-o mai mult, considerând că este o matematică cu personalitate.
I-a plăcut faptul că putea aplica noțiunile învățate la matematică, într-un mod mai distractiv și care necesită mai multă gândire în chimie.
Cu toate că este pasionată de științele exacte, Denisa are și o latură artistică. Pictura, desenul, dansul, teatrul și sportul făcând parte din hobby-urile ei.
În final, Denisa îți recomandă să mergi la olimpiade, pentru că ceea ce vei învăța te va ajuta în viitor. Vezi ce îți place, înveți să fii competitiv, dar și să pierzi. Îți dezvolți cultura generală și poate găsești o pasiune care îți va defini viitorul, așa cum i s-a întâmplat chiar ei, dorind acum să devină cercetător în domeniul chimiei. Multe felicitări Denisei pentru realizările ei și îi ținem pumnii mai departe în tot ce își va propune!
Citește și: Andreea-Liliana Pavel – olimpică națională la Biologie