zari albastre

ZĂRI ALB ASTRE

Un weekend prin SAB 2023

Recunosc: sunt un autohobbyst fără leac, am antecedente în dezmembrarea jucăriilor până la ultima piesă și dulapuri de Lego. Când privesc în jur văd mecanisme, angrenaje, îmbinări și soluții de ameliorare a lor. Cu un astfel de istoric personal, nu puteam să lipsesc de la Salonul Auto București (SAB) din toamna acestui an, mai ales că, fiind cea de-a XX-a ediție, evenimentul ne-a oferit multe inovații și surprize, organizatorii etalând o serie variată de modele. 

Recunosc (iarăși): nu am fost dezamăgit. De la automobilele de tip drift, până la cele cu un caracter sportiv furișat delicat sub capotă, modelele auto de la SAB 2023 au făcut față și celor mai exigenți critici.

Să punctăm mai întâi faptul că anul acesta s-a încercat o nouă abordare, mașinile electrice și de tip hybrid fiind în prim-plan. Printre ele s-au strecurat și câteva modele prin care producatorii auto încă mai dau speranțe de viață  motoarelor cu combustie internă.

Un astfel de rol l-a jucat noul model scos de Subaru, pe care l-au numit BRZ 2023. Această mașină ascunde sub capotă o bestie foarte rară, ce produce până la 228 de cai putere și până la 250 Nm cuplu la 7000 de turații pe minut. Are configurație de 4 pistoane distribuite două câte două la 180 de grade (flat-four/boxer) și, ca orice mașină pregătită pentru tot felul de provocări, chiar și pe un circuit, are 2.4 litri benzină.

Subaru BRZ 2023

Depinzând din ce perspectivă privești acest motor, faptul că este aspirat natural poate ori să te bucure, ori să te întristeze, bucuria fiind a celor cărora le plac mașinile cu un consum mic și care nu prezintă pe termen lung probleme cu turbina, aceste probleme fiind adesea cauzate de mersul lent, cu suișuri și coborâșuri, printr-un oraș aglomerat.

Tunerii, însă, se vor împărți în două categorii: unii vor fi încântați că-i vor putea face acestei mașini un turbo-upgrade, prin care ar putea să-i dubleze caii putere, iar alții vor rămâne reticenți  deoarece lipsa unui motor de bază pregătit pentru tune face lucrurile mai complicate, mai delicate.

O altă capodoperă inginerească a fost un Audi S8, al cărui proprietar a reușit cumva să producă un sistem de evacuare prin capota mașinii, ignorând complet și definitiv principiile uzuale ale sistemului de evacuare clasic.

Audi S8

Printre automobilele vedetă s-a numărat și un Ferrari Roma, ediția 2023, care se prezintă cu un motor tipic inginerilor italieni, cărora le place ca întotdeauna să aducă un zâmbet pe fața celui care le conduce capodopera. De data aceasta au pus sub capotă un motor de 3.9 litri, benzină desigur, turbo, în conformație de tip V8. Produce până la 620 de cai această mașină care probabil că reprezintă visul multora dintre puștii fani Ferrari. 

Ferrari Roma

Mustang GT500

Avem și alte astfel de exemple, cum ar fi două mașini americane legendare, și anume Dodge Challenger SRT și Mustang GT500, care dovedesc slăbiciunea cetățenilor americani pentru tot ce e puternic

Dodge Challenger SRT (stânga) și Maseratti (dreapta)

La SAB-ul din acest an am admirat și mai multe mașini de epocă, printre ele numărându-se câteva exemplare românești, cum ar fi Dacia 1310 TLX și binecunoscutele ARO, dar și modele provenite direct de peste Oceanul Atlantic (Corvette C3AC CobraFord Mustang Second Generation și varianta din 1966).

Dacia 1310 TLX

Modele ARO

Corvette C3

AC COBRA

Ford Mustang Second Generation

Cireașa de pe tort a acestui eveniment a fost concursul de drifturi care s-a desfășurat la foarte mică distanță de pavilionul în care s-a organizat expoziția.

Vizita la Romexpo este, cred eu, o experiență mai tare decât weekend-ul petrecut într-un parc de distracții. Pasionații devin un fel de expediționari veniți să exploreze noile teritorii ale industriei de automobile, oamenii de afaceri caută ceva inovator care se potrivește business-ului lor, iar novicii pot face primii pași spre un domeniu care, cu siguranță, le va aduce satisfacții.

Citește și: Aproape dispăruții eroi contemporani

WordPress Cookie Plugin de la Real Cookie Banner